Parteneri pe scenă, parteneri şi dincolo de ea. S-au cunoscut la repetiţii, când chipul de femeie frumoasă al lui Mimi l-a făcut pe Iancu să renunţe la obiceiul său de a schimba nevestele la foc automat. I-a jurat iubire aşezându-se în genunchi, de faţă cu tot colectivul teatrului, apoi s-a însurat cu ea. A cincea şi ultima nevastă.
Acasă la Maria, alias Mimi, şi Iancu Goanţă. El, actorul Teatrului Naţional craiovean, tocmai a împlinit 80 de ani. Are un chip liniştit şi vorba molcomă, calmă. Se ridică uşor de pe canapea să-şi întâmpine oaspeţii, zâmbind fericit când îşi vede copiii intrând pe uşă. Dan şi Paul. Nici unul nu le-a călcat pe urme. Dar n-au ajuns nici gunoieri sau mecanici de locomotivă, cum îşi doreau când erau mici. În sufrageria apartamentului de bloc, biblioteca din stânga e acoperită cu fotografii alb-negru din piesele de teatru în care a jucat Iancu Goanţă, fie singur, fie alături de soţie: „Ce emoţii aveam atunci! Dublu! Şi pentru mine şi pentru ea. Să ştiţi că de multe ori evitam să jucăm în aceeaşi distribuţie“, îşi aminteşte aruncând o privire către poze.
Nici nu-şi imagina, la 14 ani, când a jucat prima dată într-o piesă, la şcoală, în „Ivan Turbincă“, să ajungă actor. „Nici tata nu voia să audă. Zicea: «Ce, vrei să te faci saltimbanc?». Când am terminat liceul şi am plecat la facultate, i-am spus că mă duc la Cluj, să mă înscriu la Istorie şi Geografie. Şi aşa am făcut, dar am dat şi la Conservator. Am întâlnit acolo un profesor care era tot din Oltenia şi care, după ce m-a ascultat într-o sală, să vadă ce pot, m-a dus la rector şi i-a spus: „Îl iau la mine la clasă şi-l fac actor. Şi, mai târziu, când mi-a oferit conducerea o bursă de patru ani în fosta URSS, la… Climatologie, tot el m-a oprit: «Stai, mă, aici! Ce, vrei să te-mpuşte ăia pe-acolo? Stai şi fă-te actor!». Şi am rămas. Nu m-am mai făcut climatolog“.
Iancu o cucereşte pe Mimi
După ce a încheiat socotelile cu Clujul, s-a întors în Oltenia şi a început să joace pe scena Teatrului Naţional craiovean. Era prin 1954. Aici şi aşa a ajuns s-o cunoscă pe Mimi. „Într-o zi, se strânsese tot colectivul. Şi am văzut un chip de femeie frumoasă, cu părul lung. Stătea cu capul plecat într-o parte şi noi am făcut pariu atunci că în câteva secunde o să-l întoarcă în partea cealaltă. Atunci m-am îndrăgostit de ea“. N-a trecut mult şi s-au căsătorit: „M-a chinuit un pic. Mi-a cerut să stau în genunchi în faţa ei dacă o iubesc, de faţă cu toţi colegii. Şi ei râdeau de mine. Ziceau: «Ia uite, Iancu o cucereşte pe Mimi!»“, povesteşte bărbatul.
„Aşa s-a potolit tata. Că înainte a avut patru neveste. Mama e a cincea. Le schimba la foc automat. Din toate straturile sociale“, spun cei doi băieţi – bărbaţi în toată firea acum – ai familiei Goanţă, râzând de experimentele de dincolo de scenă ale părintelui. „Eu am crescut într-o familie foarte exigentă“, se justifică acesta, mustăcind. „Şi ştiam că, dacă te culci cu o femeie, trebuie s-o iei şi de nevastă“… Între timp, în sufragerie s-a strâns toată familia. Un tort cu fructe zâmbeşte ispititor de pe masă. Sărbătoresc nu numai 80 de ani de viaţă ai lui Iancu, ci şi 56 de scenă. Şi vreo 46 de căsnicie. „Acum câteva zile am auzit o replică din Tristan şi Isolda: «Iubirea e tare, mai tare decât viaţa şi moartea la un loc». Cred că aşa am rezistat şi noi atâţia ani. Ăsta este secretul“, spune actorul.
Farsele şi improvizaţiile de pe scenă
Turnee, deplasări, repetiţii. Era o vreme când jucau şi de trei ori pe zi. Dar a fost o viaţă frumoasă. „Nu exista spectacol după care să nu mergem la Minerva. Mergeam şi la Cocoşul de Aur, la prânz. Mi-aduc aminte, odată, repetam cu Vlad Mugur, şi-mi zice Alexandru Dincă să mâncăm la Minerva. Am stat de la trei după-amiaza până la patru dimineaţa“, povesteşte Iancu Goanţă.
Erau condiţii vitrege de cele mai multe ori, mai ales când jucau prin ţară, pe scenele căminelor culturale, fără căldură, fără nimic la dispoziţie. „Dar reuşeam tot timpul să facem ceva plăcut din asta. Ne făceam şi farse unii altora. Odată, jucam o piesă de Baranga. Trebuia să mi se aducă o cafea şi un pahar cu suc pe o tavă. Dau eu să sorb din cafea… era ocnă! Plină cu sare. Apuc repede paharul să sting cu suc… la fel. Şi ăla tot cu sare. Râdeau toţi în culise de mine de se prăpădeau şi eu continuam să interpretez, că n-aveam ce să le fac atunci. Altă dată, într-o piesă a lui Săraru, un coleg avea un rol în care spunea ceva de genul: «Uitaţi-vă la el! Nu mai poate» şi apoi s-a întors către mine şi a zis «Eşti obeşit?» în loc de obosit…“.
Mimi îl întrerupe agitată: „Da’ spune-o şi pe-aia cu Paveleasca“. Râde apoi ca un copil la amintirea scenei. „Aveam ca sufleor o femeie nemaipomenită. Te ducea până la capătul piesei fără probleme. La un moment dat, în timpul unei scene, mi s-a făcut alb în cap. Ea continua să sufle şi m-am blocat şi mai tare. Dacă un actor uită o replică, nu trebuie să-l presezi, că i se înfundă urechile şi nu mai aude nimic. Atunci m-am întors către ea şi am făcut un semn, strigând răspicat: «Stai!». M-am adunat câteva clipe, m-am întors iar frumuşel către locul în care se afla şi i-am spus, tot tare: «Acum». Şi totul a fost în regulă apoi“.
Amintirile
Între timp, teatrul s-a schimbat mult. În trecut, rolul actorului era mult mai important. „Învăţam Shakespeare pe de rost, vorbă cu vorbă. Şi decorurile erau altfel. Acum, oricine poate face teatru. Pe vremea noastră, erau 12 locuri la institut, la Bucureşti. Acum, fiecare universitate are o facultate de artă teatrală“, spune Maria Goanţă. Împreună cu Iancu, Mimi are 100 de ani de scenă. Din păcate însă acum nu mai poate juca nici unul. „Un actor, dacă-l scoţi la pensie, omori o parte din el. Aşa e viaţa“, rosteşte fosta parteneră de scenă a lui Amza Pellea. „Dar ştiţi ce doare foarte tare? Faptul că, după atâţia ani, nimeni din Teatrul Naţional nu s-a mai interesat de noi. N-au dat un telefon să întrebe ce mai facem. Au fost foarte reci“, adaugă şi Iancu Goanţă. De ziua sa, a fost felicitat şi a primit un cadou de la primarul Craiovei.
„Noi am încercat să aflăm de la teatru un număr de telefon sau adresa, voiam să fie o surpriză… Dar n-am găsit pe nimeni care să ni le spună“, au precizat reprezentanţii primăriei.
